O recenzie la romanul „Tramvaiul 13”, în ziarul sucevean „Crai Nou”


Constat cu bucurie că bucovinenii mei nu m-au uitat. O recenzie simpatică la romanul „Tramvaiul 13”, sub semnătura poetului Florin Dan Prodan, a apărut în ziarul sucevean „Crai nou” din 11 aprilie 2024 (director — Liviu D. Clement). Îi mulțumesc frumos autorului, precum și redacției cotidianului „Crai nou” pentru publicarea textului!

Continuă lectura

O cronică la „Tramvaiul 13”, în „Observator Cultural”


Cu bucurie am descoperit o cronică la romanul „Tramvaiul 13”, semnată de admirabilul scriitor Octavian Soviany, în revista „Observator Cultural” nr. 1203, 10-16 aprilie 2024 (director — Carmen Mușat, redactor șef — Matei Martin). Citesc varianta online, cu sentimentul nelămurit, însă intens că e o cronică providențială pentru romanul meu și pentru mine însumi (ca autor). În fine, o surpriza minunată! Mulțumesc din suflet domnului Octavian Soviany pentru analiza profundă făcută cărții, precum și redacției revistei bucureștene pentru publicarea textului!

Continuă lectura

O cronică la romanul „Tramvaiul 13”, în revista „Vatra”


Cu bucurie am aflat despre o nouă cronică literară la romanul „Tramvaiul 13”, semnată de prof. univ. dr. Elena-Brândușa Steiciuc și apărută în revista de cultură „Vatra” nr. 3 – 4/2024. Admirabila autoare lucrează din plin cu materialul clientului, cum se spune, fiecare aserțiune fiind argumentată printr-un fragment din roman. Chapeau! Îi mulțumesc din suflet pentru că s-a aplecat cu atîta migală peste paginile cărții mele, mulțumesc domnului Al Cistelecan pentru semnalarea cronicii, precum și redacției pentru publicare!

Continuă lectura

O cronică la „Tramvaiul 13”, în revista „Convorbiri literare”


O cronică literară la romanul „Tramvaiul 13”, semnată de admirabilul critic literar Constantin Dram, a apărut recent în revista „Convorbiri literare” nr. 3/martie 2024 (director — Cassian Maria Spiridon, redactor șef – Mircea Platon). Mulțumesc autorului acestei cronici exemplare, precum și redacției publicației ieșene!

Continuă lectura

O cronică la romanul „Tramvaiul 13”, în revista „Luceafărul de dimineață”


O recenzie la romanul „Tramvaiul 13”, semnată de scriitorul Dan Stanca, a apărut în revista „Luceafărul de dimineață” nr. 2/februarie 2024 (director — Dan Cristea, secretar general de redacție – Aurel Maria Baros). Dl. Stanca declară din start că se simte cuprins de tristețe: „De ce? Din simplul motiv că avem de-a face cu o proză scrisă de un autor profesionist, dar care, din nefericire, are toate șansele să cadă într-un con de umbră. De aceea mă întreb: Cine o va citi? Cine-și va apleca privirea asupra acestui roman care, indiscutabil, merită interes?” Nu intru în polemici cu recenzenții mei, însă îl asigur că acest roman, apărut în luna nov. 2023, are deja unsprezece cronici și recenzii, iar de cititori, slavă Domnului!, nu duce lipsă. (Altminteri, criticul literar Constantin Dram și-a intitulat cronica din „Convorbiri literare” nr. 3/2024 chiar așa: „Zece motive (și nu numai) pentru a citi romanul lui Constantin Arcu, Tramvaiul 13”) În rest, respect opiniile recenzentului, fără să le abandonez pe cele proprii. În fine, mulțumesc frumos domnului Dan Stanca pentru că s-a aplecat peste paginile cărții mele, precum și redacției publicației bucureștene pentru găzduirea textului!

Continuă lectura

Altă cronică literară în revista „Leviathan”


Cu bucurie am aflat de o excelentă cronică literară la romanul „Tramvaiul 13”, sub semnătura doamnei Valeria Manta Tăicuțu, în revista culturală „Leviathan”, nr. 1 (22), ianuarie–martie 2024 (redactor-șef Costin Tuchilă). Mulțumesc distinsei autoare pentru surpriză, precum și redacției publicației bucureștene.

Pentru cei interesați, pun cronica în original:

Valeria Manta Tăicuțu

Tramvaiul 13

Constantin Arcu, prozator de prima mână, și-a cucerit de mult cititorii cu discursul său narativ de calitate, construit cu vervă și umor, chiar dacă sursa de inspirație rămâne o țară în care cei incompetenți fac legea, prăbușesc economia și valorile morale, sărăcindu-i tot mai mult pe cei săraci, bătându-și joc de cultură și de reperele tradițional-creștine care au asigurat, până la ei, identitatea țării. Mai mult decât o cronică „de pandemie”, romanul este o satiră la adresa goanei după îmbogățire, a prostiei ridicate la putere, a tuturor slăbiciunilor omenești care fac din această lume în care trăim un fel de „tramvai 13”, adică un mijloc de transport învechit, a cărui destinație este o moarte urâtă și de nimeni jelită.

Personajele romanului „Tramvaiul 13” (ed. Limes, 2023) experimentează o situație-limită, sunt supuse unui război cu o boală în care nu cred (pandemia de Coronavirus este considerată o glumă, o făcătură a ocultei mondiale), se supun de formă rigorilor (masca purtată sub bărbie și ciomăgirea „seniorilor” par totuși o formă civică de protest), dar, în mod tragic, se războiesc unele cu altele, uitând că adevărații vinovați sunt mereu în altă parte. Centrul de gerontologie este o țeapă în stil dâmbovițean, al cărei scop este să-i jefuiască pe cei în vârstă, exploatându-le spaima de boală, de bătrânețe și de moarte, dar și speranța în miracole și „specialiști” providențiali, capabili să aducă tinerețe și vigoare unui corp uzat. Recrutați de doamna Jana (fiica unui fost nomenclaturist) în tramvaiul 13, bătrânii din roman sunt victime sigure ale unor așa-zis specialiști, de fapt niște impostori: „fiecare era pregătit într-un domeniu total diferit decît cel în care funcționa în Centrul de gerontologie, de parcă cineva îi alesese anume pe criteriul incompetenței” (pag. 326). Nu-i de mirare că foștii activiști de partid din vremea comunistă, din patroni de firme postrevoluționare, ajung să conducă instituții medicale și să numească în consiliul de administrație foști șoferi, foști securiști, contabili, studenți la drept, ba chiar și jurnaliști sub acoperire, toți considerați, în mod absurd, mari specialiști în probleme de sănătate. Lumea, în totalitatea ei atinsă de uzură și complet debusolată, acceptă impostura, astfel că armata țării se poate încropi, la repezeală, prin recrutarea clienților fideli ai restaurantelor și teraselor din piață, tot așa cum firmele de pază angajează bețivi fără niciun căpătâi, iar jandarmeria plătește câte un personaj cu nevoi speciale, devenit, după concediere, sfânt și proroc adulat de mase.

Trăim într-o realitate a aparențelor, spune Constantin Arcu, un prototip de ultimă generație a infernului, tot mai departe de adevăr, de bine și de frumos: un fel de peșteră a lui Platon, reinterpretată postmodernist. Vedem umbre deformate, caricaturi grotești ale Ideilor, complet lipsiți de orizont, într-o stare de orbire morală care distruge orice scânteie divină ar avea omul în el. Nu există în roman niciun personaj care să se detașeze de nebunia colectivă, de dezmățul devenit stare de normalitate, toți sunt obsedați de bani, sex, putere și tinerețe fără bătrânețe. Casele de lux sunt incendiate, pădurile se taie cu sălbăticie, se pierd și se câștigă averi, se fură bugetul oricum anemic al țării, dar vinovații reușesc întotdeauna, cu un pas înaintea poliției, să fugă din țară cu tot cu averile câștigate fraudulos; lucru deloc imposibil, atâta vreme cât „organele” sunt angajate la comandă de partid, presa este aservită, iar separația puterilor în stat pare o glumă mult mai bună decât cele strecurate prin emisiunile de divertisment. Cu toate că mulțimea colcăitoare de impostori, de nebuni cu acte, de specialiști fără diplomă, de prostituate care devin secretari de stat prin ministere ș.c.l. ar trebui să-l ducă în depresie pe cititor, trebuie spus că talentul și inteligența autorului transformă lectura într-o experiență deloc sumbră. În definitiv, lumea în care trăim merită imortalizată în pagini, ca să fie de învățătură pentru cei ce vor urma, dacă vor mai urma: „Se pare că viitorul va fi exact invers decît cel la care se așteaptă omenirea. Cît de curînd, drumurile se vor înfunda și pericole de tot felul vor ține oamenii în case. Turma este mînată de o mînă de ticăloși și merge în direcție greșită. Tinerii sunt ademeniți pe acest drum prin tertipuri și corupție, fără să-și dea seama că își pregătesc singuri închisoarea, pentru ei și pentru urmașii lor. Încet-încet, vom ajunge să călătorim numai cu tramvaiul 13. Asta ni se pregătește. Genitorii mitologiilor moderne și-l închipuie ca pe o altă luntre a lui Caron, probabil”. (pag. 408)

„Leviathan”, nr. 1 (22), ianuarie–martie 2024

O recenzie în „Expres cultural”


O recenzie reușită la romanul „Tramvaiul 13” publică scriitorul Adrian Alui Gheorghe în revista „Expres cultural” (director – Nicolae Panaite, redactor-șef – Constantin Pricop), nr. 2, febr. 2024. Mulțumesc autorului, precum și redacției publicației ieșene. M-a nedumerit puțin titlul recenziei, cu referire probabil la personajele în vîrstă, numai că acestea nu par defel neputincioase, refuzînd să capituleze în fața măsurilor abuzive luate de autorități. Iar spre finalul romanului binele triumfă și generațiile își temperează relația agitată din timpul pandemiei, convinse că simbioza dintre ele nu poate fi în veci înlăturată („Pupat toți Piața Endependenți”). 😅 Viața impetuoasă merge înainte, cu toate că viitorul este incert (altminteri așa a fost dintotdeauna, cum altfel?), imaginile continuînd să se deruleze în mintea cititorului chiar și după ultimul cuvînt din carte.